Marti 21 octombrie, voluntarii Centrului Regional de Ecologie au surprins trei braconieri pe raza ariei naturale protejate Lacul Bacău.
După lăsarea întunericului cei trei braconieri au venit pe malul lacului cu o maşină de teren, şi au aşteptat în linişte aproximativ jumătate de oră pentru a se asigura că nu este nimeni în preajmă. In jurul orei 19.30 s-au decis să intre pe apă pentru a întinde plasele, dar au avut surpriza să descopere la doar câţiva metri de ei ambarcaţiunea şi voluntarii CRE.
Braconierii intenţionau să folosească o barcă pneumatică şi doi saci de plase. Surpriza a fost că în cei doi saci se aflau nu mai puţin de 12 setci, din care 11 de monofilament.
Alertaţi prin serviciul de urgenţă 112, la faţa locului a sosit o patrulă a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi care le-au întocmit celor trei acte premergătoare pentru infracţiunea de deţinere de plase monofilament.
Grupul de braconieri prins marţi este bine cunoscut în zona Şerbăneşti şi până în prezent reuşise să evite controalele organizate de către ecologişti şi jandarmi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu