sâmbătă, 11 iulie 2009

ANTIBRACONAJ PE RACACIUNI


Miercuri, joi si vineri ( 8 - 10 iulie) am derulat trei actiuni pe aria naturala protejata Lacul Racaciuni. Actiunile de miercuri si joi s-au desfasurat incepand cu ora 3 dimineata, in colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judetean, pentru a surprinde braconierii pe apa.
Au fost observate pe apa in zona Gioseni 2 ambarcatiuni - 4 braconieri - care au recoltat peste din aproape 2 kilometri de plase - pe care ulterior le-am strans. Desi 3 au reusit sa scape 1 a fost prins si i s-a intocmit dosar penal de catre jandarmi. Acesta avea 2 saci cu peste (12 kg) (foto) sortati pentru vanzare si se pregatea sa ii livreze lui F. Iosif cu domiciliul in Margineini, care astepta la mal si care dupa opinia noastra e sefu braconierilor din zona Gioseni. Acesta a declarat ca a venit pt ca unul din braconieri l-a chemat sa-i ofere cativa pesti pentru o masa.
Oricum, domnul F.Iosif a ramas fara aproape 2 kilometri de plasa printre care vreo 4 ave de ata de 200 de metri noi-noute.
Un alt braconier de la Racatau, insotit de fiul sau minor a fost surprins in timp ce verifica o plasa in zona releului de la Bazga. Initial a incercat sa ne loveasca cu vasla. Dar pentru ca nu a reusit a sarit in apa si a inotat spre mal. La indemnele braconierului, copilul a sarit si el in apa imbracat si a tebuit sa-l salvam dupa cativa metri. Am dus copilul la mal. Pe nebun l-am lasat in plata Domnului.
La Cleja 5 tarani cu o caruta trageau cu un volog. Pe langa vrei 30 de salai de 4-5 centimetri pe care ii luasera la gramada cu guvizi, braconierii aveau si 2 broaste testoase.
Pescarii sportivi din perimetrul ariei naturale protejate au fost si ei verificati. In zona parcarilor mici, 2 persoane aveau aproape 40 de lansete. Cei care nu respectau numarul minim de lansete (4 de persoana) s-au conformat si au mai strans din ele. Altii 3 au fost nevoiti sa elibereze salaii sub dimensiuni.
Notabil e cazul unui politist din Piatra Neamt, pescar obisnuit pe lacul Beresti, care venise pentru prima data pe Racaciuni, pt ca pe Beresti s-a cam terminat salaul. Acesta pescuia din barca si prinsese aproximativ 40 de salai de 15-20 de centimetri. Va dati seama ca nu situatia lui financiara, ci lacomia justifica macelul. Din fericire toti salaii erau vii si au fost eliberati.
Rezultatul total al celor 3 actiuni: peste 3000 m plasa, 3 ambarcatiuni, 4 crasnice, 1 voloc, 4 monturi de japca, s-au eliberat zeci de kilograme de peste ba chiar si doua broaste testoase.
Din pacate a fost intocmit un singur dosar penal.




2 comentarii:

sebastian spunea...

Tot respectul!

Anonim spunea...

E minunat ceea ce faceti, dar e trist ca am ajuns mai rau decit animalele, nu pot sa cred ca politistul ala a scapat doar cu atit, cind el e cel care trebuie sa impuna legea, apoi copilul acela lasat de izbeliste de animalul care ii e tata dece nu a fost luat de la familie si scos din asa mediu ?..e strigator la cer...si asa e pe toate partile eu sint in zona mea si pe Mures nu am vazut controlul niciodata, niciodata e lumea hotilor si tilharilor...iar ce-i pusi sa apere legea, sint mult prea ocupati cu furtisagurile ca sa mai aibe timp si pentru serviciul pentru care sint platiti.